Arina Spătaru: Banii murdari nu au fost scoși din campania electorală. Cine sunt vinovații?

Dragi prieteni,

Ați fost martori cu toții la comedia electorală generată de incompetența și lenea partidului PAS. Uite astea sunte rezultatele muncii PAS. Din decizie proastă în decizie proastă, din gafă în gafă. După ce au guvernat de doi ani prin Comisia Situații Excepționale acum organizează alegeri tot prin Comisia Situații Exceptionale.

Dar adevărul este că membrii grupului infracțional Șor vor activa în aceste alegeri! Adevărul este că banii lui Șor vor candida de fapt în aceste alegeri!

Pretenția că, prin această decizie, partidul PAS reușește să îl oprească pe Șor – este o  minciună!

Singurii opriți de la a candida sunt cei care sunt deja într-un porces de anchetă. Restul sunt liberi să candideze.

Dragi prieteni din PAS, Chiar și cu decizia CSE scrisă pe genunchi, chiar si cu al treilea proiect de lege la tema asta, tot nu rezolvați problema de fond.

Indiferent de care va fi numele candidatului, de ce marionete scoateți din cursă, TOT Banii lui Șor vor candida și vor numi oameni în primării și consilii raionale.

Opriți banii lui Șor! Opriți finanțările ilegale dacă vreți o campanie curată!

În centrul Chișinăului, în fostul sediu a lui Plahotniuc, oamenii lui Șor se întrunesc cu sutele, în costume scumpe, cu mașini scumpe. Sub nasul vostru!

În centrul capitalei Șor își lansează candidați noi de la partidele noi pe care și le-a construit.

Cetățenii știu că partidul  Șansa și partidul Renaștere -ambele partide pe care Șor le recunoaște ca fiind ale lui – vor participa liber în alegeri! Pe banii lui Șor!

Ce facem cu candidații independenți care participă TOT pe banii lui Șor?

La Bălți spre exemplu sunt 4 candidați pe banii lui Șor! Asupra lor nu se resfrânge această decizie!

Cetățenii știu că interesele lui Șor au fost reprezentate aici în Parlament chiar de unii deputați PAS!

Fără supărare dar băieții aștia din PAS, în bucuria lor că au găst altă șmecherie din pix – sunt ori naivi, ori nemernici!

Deputații PAS au avut aproape un an la dispoziție să creeze cadru legislativ, democratic, în care buriserii lui Șor să NU poată candida.

Să creeze cadru legislativ care să faciliteze anchetarea corupției politice.

Și ei ce-au făcut? Au transformat tot acest efort într-o farsă, într-o comedie de prost gust!

Cazul acesta, încă de la început – comedia aceasta sunt probabil cel mai dureros exemplu care ne arată ce înseamnă incompetența și slăbiciunea partidului de Guvernare.

Explic, să înțeleagă cetățenii ce se întâmplă!

Puși în fața evidenței că Partidul Șor cumpără oameni și partide din finanțări ilegale, conducerea PAS a vrut să scape de problemă așa cum știu ei cel mai bine. Să o rezolve din pix.

Ideea lor – un proiect de lege, care urma să le interzică, la hurtă, timp de trei ani, la toți mebrii organelor executive ale partidului Șor, și de asemeni tuturor care au fost pe listele partidului Șor în orașe sau în sate, să candideze la vreo functie publica in alegeri.

Este vorba de proiectul cu numărul 232.

Bun. Poate ar fi mers. Dar nici în varianta asta lenoasă nu au muncit până la capăt.

Pentru că în lege trebuie stabilită clar mărimea sancțiunii în funcție de gravitatea faptei. E un principiu simplu și universal.

Oare cine este autorul acestui proiect făcut în lene? Olesea Stamate?

Nu știm pentru că a fost semnat tot la hurtă, cum se pare le place să acționeze deputaților PAS.

Ce știm , este că, în proiectul lor de lege , deputatii PAS nu au facut efortul elementar să deosebească intre simpli consilieri din satele sărace care s-au pus pe listele Partidului Șor și complicii cei mari ai lui Șor, care au contribuit activ la finantarea ilegală a partidului, complicii lui Sor care se plimbă liberi, în masini luxoase pe străzile din Chisinău.

De ce nu au stipulat în lege? Eu sincer cred că din lene. Din principiul PAS – Lasă că merge și așa!

Prea multă muncă strică, nu-i așa domnilor deputați PAS?

Mai mult, chiar și în varianta asta șchioapă, proiectul poate că ar fi mers. Pentru că, nu-i așa, toți de pe listele lui știau doar cine este ilan Șor și cu ce el se ocupă.

Dar vedeți ce au făcut mai departe?

Au căscat gura și au acceptat în lectura a doua amendamente otrăvite, fără nici o bază legală.

Mai precis, 2 deputați din PAS au introdus, separat, fiecare din ei, același amendament otrăvit în lectura a doua a proiectului legislativ în cauză.

Să ne referim concret la creșterea de la 3 la 5 ani a perioadei de interdicție?

Era necesar acest amendament ? Da, pentru a justifica această farsă a justiției moldovenești.

Perioada de 3 ani a fost justificată în proiectul inițial ca fiind perioadă identică cu sancțiunea aplicată celor cu averi nejustificate – și avea sens în contextul finanțării ilegale a partidului Șor.

Perioada de 5 ani, introdusă prin amendament, a fost însă complet nejustificată, ducând de facto la neconstituționalitatea întregului proiect!

Priviți-vă eroii! Vieronica Roșca și Igor Chiriac. Ei trebuie să vă explice ce argumente profunde i-au mânat să introducă această prevedere!

Și, atenție, aceste amendamente au fost introduse chiar sub nasul deputatilor PAS, care au votat ca la turmă!

Pe urmă judecătorii curții constituționale au pescuit fix această prevedere în argumentarea deciziei de ieri, prin care întreg proiectul a declarat neconstituțional!

În general, am impresia că fiecare deputat PAS lucrează cum îl  taie capul. Domnul Igor Grosu ce face?

Cum ne explică Igor Grosu că trei deputați, din fracțiunea condusă de el introduc în aceeași zi 3 amendamente la legea care vizează chiar gruparea Șor, fiecare deputat lucrează de capul său, iar 2 din aceste amendamente contin prevederea neconstituțională?

Cine coordonează aceste proiecte domnule Grosu?

Primi ceva explicații de la PAS? NU!

Se duc fuguța în Parlament să mai scrie o fițuică.

Așa-i că-i frumos?

Dar fără supărare, dragi deputați PAS, pentru ce trebuiți voi, măi băieți?

Aveți o majoritate parlamentară cum nu a avut niciodată un partid pro european. Aveți echipe întregi de consultanți, suport fără precendent din partea partnerilor de dezvoltare. Aveți guvernarea. Aveți suportul Președinției.

Și își bate joc de voi un partid de golani???? Ași ajuns să alergați din urmă cu decizii luate de urgență ca măcar pe câțiva să-i opriți?

Sub nasul vostru activează și cumpără oameni, primari și alegători, din bani trimiși cu sacoșele și voi ce faceți?

Încă o fițuică?

Măi băieți, Împotriva sindromului Șor sunt eficiente numai 2 măsuri: 1. Faceți să lucreze legea peste tot în țară și 2. Aveți grijă de cetățenii pe care i-ați abandonat.

Și nu mai încercați să fiți isteți că nu vă reușește!

Să vă explic pentru că eu văd că nu pricepeți ușor:

Faceți să lucreze legea peste tot în țară, documentând fiecare caz de finanțare ilegală, de corupție politică. Dezlegați mâinile justiției să pedepsească cu închisoare pe cei vinovați. Atâta vreme cât legea nu lucrează, Șor își va crea încă 10 de partide în locul unui partid pe care îl scoateți în afara legii.

Ajutați organele de drept să documenteze filiere ilegale și oameni corupți.

Pentru asta mi-am riscat viața și sănătatea, pentru asta am petrecut 6 luni cu întâniri conspirative, cu microfoane sub haine, pentru asta își riscă viața zilnic ofițerii din structurile de forță!

Da, asta cere efort, cere suport pentru organele de anchetă și reforme autentice în justiție.

Dar voi ce-ați vrut? Rezultate fără muncă? Iată și rezultatele!

Și 2 – foarte important! Aveți grijă de cetățenii pe care i-ați abandonat în sate și în raioane, în regiunile unde nu vă place să mergeți pentru că nu vă iubește lumea. Dacă oamenii nu au ce mânca și simt abandonați de autorități, orice nemernic îi va putea cumpăra cu o bucată de pâine. Da, nemernicul rămâne nemernic, dar voi sunteți complici.

Da și asta înseamnă muncă, înseamnă mers în raioane, la nord, la sud, la centru și trebuie să vorbiți cu oamenii. Inclusiv și mai ales cu cei care NU vă vor vota. Acest efort înseamnă să trimiteți fonduri europene inclusiv în satele unde nu sunt primarii voștri. Acest efort înseamnă să luați taurul de coarne și să garantați un preț accesibil la gaz și electricitate.

Cu alte cuvinte, domnilor, asta înseamnă să vă pese de oameni.

Am spus în conferințe anterioare că Șor s-a destăuinuit că are și deputați PAS și judecători de la Curtea Constituțională în buzunarul său.

Dar cel mai grav, e că cel mai mare avantaj al său este prostia și lenea și probabil corupția răspândite astăzi în rândurile deputaților PAS!

Deputați care au dubii, au grețuri asupra anchetelelor sub acoperire dar cască gura și votează prostii cu mânuța lor.

Dragi cetățeni

După cum vedeți, dacă nu ne ajutăm noi, nu ne ajută nimeni și mare bază în partidul PAS nu se mai poate pune.

Voi știți cine sunt oamenii lui Șor și doar voi puteți face diferența în aceste alegeri!

Haideți alături de noi să luptăm la firul ierbii împotriva Sindromului Shor. Din casă în casă, din mahala în mahala, din sat in stat, pana pe strazile din centrul capitalei!

Numai așa vom deveni din nou stăpâni la noi acasă!

Vă mulțumesc!

Citește și aceste articole

Săptămâna trecută, ALDE a felicitat cetățenii Republicii Moldova pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Această oportunitate istorică merită recunoscută la adevărata ei valoare și trebuie să fie startul unei transformări autentice, ireversibile a țării noastre.
Bună ziua dragi prieteni și bine v-am găsit la nouă ediție a emisiunii Arina Spătaru Live. Ca de obicei răspundem la întrebările voastre și abordăm problemele cele mai relevante pentru cetățenii Republicii Moldova.
Sunt Arina Spătaru, candidatul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) la Primăria Chișinău. Cu deviza „Stăpâni la noi acasă” vreau să aduc transformări semnificative în viața noastră.

Alătură-te
Echipei Noastre

Completează acest formular și
aderă la partid sau fii voluntar!

Date de contact
Domiciliu